Coordonator:
Psih. Dr. Iulian-Laurentiu Stefan
Presedintele Institutului de Psihologie Judiciara
Specialitate: Psihologie clinica.
Definitia expertizei psihologice
C. P. Ewing defineşte expertiza psihologică judiciară ca fiind un demers legal, prevăzut de normele legale şi de practica judiciară, utilizat în cadrul procedurilor judiciare în care sunt necesare cunoştinţe, aptitudini, competenţe, experienţă, pregătire sau studii într-un domeniu ştiinţific sau special non-ştiinţific, care necesită prezentarea unei opinii specializate, dată sub formă testimonială de către un expert psiholog.
Prof. Theodore H. Blau defineşte în mod indirect expertiza psihologică judiciară, prin definiţia dată expertului psiholog judiciar, care în concepţia sa este o persoană specializată sau având studii în domeniul psihologiei, cu rol în a furniza informaţii utile demersului judiciar, fără de care juriul sau judecătorul nu îşi pot forma o opinie pertinentă, respectiv nişte concluzii corecte faţă de cazul dedus judecăţii (Theodore H. Blau, 2001).
Prof. N. Mitrofan dă următoarea definitie noţiunii: expertiza psihologică este un ansamblu complex de acţiuni de analiză, investigare şi măsurare psihologică a individului uman, în vederea evidenţierii caracteristicilor specifice profilului său psiho-aptitudinal (N. Mitrofan în M. Zlate, 1997).
Acelaşi autor (N. Mitrofan în M. Zlate, 1997) aduce două precizări referitoare la încadrarea expertizei psihologice:
a) expertiza psihologică nu se identifică cu expertiza psihiatrică, aceasta având o sferă mult mai largă, putând să includă expertiza psihiatrică;
b) expertiza psihologică poate fi realizată în exclusivitate numai de către psihologi, aceștia purtand răspunderea asupra informaţiilor rezultate în urma efectuării expertizei.
Prof. N. Mitrofan şi Prof. T. Butoi consideră că admiterea expertizei psihologice judiciare, printr-o reglementare legală este obligatorie în cauzele cu minori, precum şi în cauzele cu autori ai unor infracţiuni grave sau produse în circumstanţe deosebite (N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea, 2000).
Expertiza psihologică judiciară contribuie la diminuarea riscului unei erori judiciare în clarificarea şi interpretarea acţiunilor şi motivațiilor autorilor, pentru aprecierea reală a comportamentului impus de o situaţie emoţională dificilă, în raport cu personalitatea autorilor, de neconştientizarea motivului şi caracterului faptelor săvârşite. Expertiza psihologică judiciară poate constitui un instrument de investigaţie util organelor de urmărire penală, dar şi instanţelor de judecată, pentru cercetarea problemelor specifice cu conţinut psihologic, esenţiale pentru soluţionarea cauzelor penale sau civile, capabilă să ofere concluzii obiective, esenţiale pentru analiza dosarului cauzei.
Astfel, expertiza psihologică judiciara este un demers independent, profesional, util instantei judecătoreşti civile sau penale, prin care se realizează o evaluare psihologică specializată a persoanelor angrenate într-un demers judiciar, la cererea instantei judecatoresti sau a partilor. Expertiza psihologica se poate utiliza si in mediul extrajudiciar.
În acest context, în ceea ce mă priveşte am încercat să definesc noţiunea după cum urmează: expertiza psihologică reprezintă cercetarea, studiul sau examinarea realizată de către un expert psiholog, care deţine competenţa profesională necesară pentru realizarea expertizei cerute de către un organ de jurisdicţie, organ de urmărire penală sau părţile dintr-un proces, asupra unei probleme de ordin psihologic, a cărei lămurire interesează soluţionarea unei cauze (I. L. Stefan, 2010).
Modele internationale in expertiza psihologica – Republica Ceha
Incă din anul 1967, adată cu adoptarea de către legislativul Cehoslovaciei a Legii nr. 36/1967 privind reglementarea activităţii experţilor şi translatorilor, a fost creat un corp de elită a experţilor în domeniul psihologiei judiciare. Astfel, în cazul în care experţii psihologi nu se regăsesc ca angajaţi în cadrul Poliţiei sau serviciilor penitenciare, aceştia trebuie să fie înregistraţi în Registrul Experţilor (judiciari). Rolul şi atribuţiile psihologului în sistemul judiciar sunt reglementate prin legea menţionată mai sus, experţii psihologi realizând evaluări psihologice care sunt utilizate cu valoare de probă de către Poliţie şi instanţele de judecată. În principal, evaluarea psihologică cerută de către instanţele de judecată priveşte personalitatea acuzatului (Polisenska, V., A., 2007).
După anul 1989, chiar dacă Cehoslovacia nu a mai existat ca stat, Republica Cehă a menţinut sistemul experţilor judiciari, acest sistem permiţând psihologilor experţi dezvoltarea profesiei, dar şi a psihologiei judiciare ca ramură a ştiinţei.
În anul 1993 este fondată Asociaţia Psihologilor Judiciari din Boemia, Moravia şi Silezia (Association of Forensic Psychologists of Bohemia, Moravia and Silesia), care avea în anul 2007 un număr de 163 de membri, cuprinzând psihologi judiciari experţi, psihologi din sistemul penitenciar, psihologi din cadrul Poliţiei, dar şi cercetători.
În aceiaşi perioadă, ia fiinţă Institutul de Crimonologie si Prevenire Sociala (The Institute for Criminology and Social Prevention) în subordinea Ministerului Justiţiei, fapt care a demarat o acţiune de dezvoltare a psihologiei judiciare şi a expertizei psihologice prin elaborarea unor experimente şi studii care au asigurat formarea profesională a psihologilor experţi. Totodată în cadrul Departamentului de psihologie şi sociologie a Poliţiei Cehe au fost iniţiate metodologii şi ghiduri de bune practici în expertiza psihologică judiciară.
Un alt demers important a fost crearea Asociatiei Expertilor Judiciari din Republica Ceha.
Dezvoltarea psihologiei în Republica Cehă a condus inevitabil la organizarea celui de al X-lea Congres European de Psihologie la Praga, in anul 2007.
Experţii psihologi judiciari realizează expertize psihologice la solicitarea instantelor de judecata, organelor de urmărire penală, în special a Poliţiei, dar pot fi angajaţi şi de către părţi ca experţi, în vederea construirii apărării cauzei.
Expertiza psihologică judiciară are ca activităţi principale, următoarele:
a) evaluarea personalităţii acuzatului;
b) stabilirea tipologiei infractorului şi a victimei;
c) realizarea psihodiagnosticului, la cererea instanţei de judecată sau a părţilor;
d) validarea sincerităţii mărturiei;
e) realizarea unor propuneri privind reinserţia socială;
Experţii psihologi judiciari evaluează şi situaţia sau contextul social al acuzatului sau victimei, prin analizarea situaţiei familiale, mediul familial, a tendintelor psihopatologice identificate la nivel psihologic, mediului şcolar şi profesional, stadiul educaţiei, relaţiile cu alţii, interesele acestora,etc.
O altă competenţă a psihologilor judiciari experţi a reprezintă stabilirea probabilităţii ca martorii sau victimele să declare adevărul în mărturiile lor.
Expertiza psihologică în instanţă se realizează pe baza unei consultaţii solicitate de către judecător, din propria sa iniţiativă, sau la cererea părţilor. Consultaţia constă în indicarea de către consultant din punct de vedere psihologic a următoarelor informaţii:
a) procedura de investigaţie, modul de realizare a interviului pentru suspecţi şi martori;
b) analizarea înregistrărilor video care conţin interogatoriile suspecţilor;
c) asistenţa în pregătirea etapelor investigaţiei;
d) asistenţa în reconstituirea cazului supus judecăţii.
Expertul psiholog judiciar care realizează această consultaţie nu utilizează numai teste psihologice sau metodologii de diagnosticare, acesta fiind solicitat potrivit experienţei sale în calitate de expert, singurele cerinţe fiind acelea de a fi înregistrat in Registrul Experţilor şi de a avea o experienţă relevantă în domeniu (Cirtkova, L., 2004).
Utilizarea obligatorie a unui asemenea expert/consultant se realizează numai în cazuri crimelor deosebit de grave, a crimelor în serie, precum şi a crimelor cu autor necunoscut. Un asemenea exemplu este cazul utilizării expertului psiholog Ludmila Cirtkova, cu o experienţă relevantă în psihologia judiciară, autoare a unor studii şi manuale de psihologie judiciară, care a determinat varsta, profesia, nivelul de educaţie într-un caz de autor necunoscut. (Polisenska, V., A., 2007).
In restul cauzelor, organele judiciare, aparatorii sau partile pot solicita sa se realizeze expertize psihologice, instanta de judecata putand admite realizarea acestor demersuri investigative in functie de necesarul probatoriu si potrivit convingerii intime.
Situatia expertizei psihologice in Romania
In România expertiza psihologică judiciară reprezintă încă un deziderat, sistemul judiciar românesc fiind tributar unei concepţii neştiinţifice, judiciariste sau monovalente, bazate in principal pe expertizele medico-legale institutionalizate.
Astfel, la nivel independent in prezent sunt in curs de formare profesionala primii experti independenti ce urmeaza sa fie recunoscuti in expertiza medico-legala psihiatrica. In ceea ce priveşte expertiza psihologică pentru instanţa de judecată, acest demers nu este reglementat, insa instantele de judecata si partile solicita de multe ori realizarea unor expertize psihologice in special in cazurile cu minori, privind incredintarea minorilor si in cazul minorilor abuzati/minorilor victime, respectiv in cazurile penale, cand se dispune realizarea de expertize psihologice pentru invinuiti, inculpati, victime sau martori.
Astfel, în sistemul judiciar românesc doctrina juridica consideră că expertiza psihologică nu poate opera în mod independent şi nu poate determina concluzii independente faţă de expertiza medico-legală psihiatrică (Beliş, V., 2006, Iftenie, V., 2006, Scripcaru, Gh., Astărăstoae, V., Boișteanu, P., Chiriţă, V. & Scripcaru, C., 2002).
De asemenea, cu câteva excepţii notabile (Mitrofan, N. în Zlate, M. 1997, Mitrofan, N., Zdrengrea, V., Butoi, T, 2000, Butoi, T. 2008), majoritatea autorilor nu reclamă intrarea în normalitate cu privire la reglementarea unui sistem de expertiză psihologică judiciară în România, mulţumindu-se să prezinte examinarea psihologică drept parte a expertizei medico-legale psihiatrice, optională, constituind doar o parte din examenul psihiatric complex.
În România, medicii psihiatri/medicii legisti, in calitate de coordonatori ai sistemului de expertiza medico-legala psihiatrica, îşi asumă din punct de vedere profesional un act efectuat de către un alt profesionist, psihologul clinician, acest fapt constituind realitatea cotidiană a expertizei psihologice judiciare din România.
Demersurile absolut individuale în expertiza psihologica judiciară, ale unor experţi psihologi precum profesorul Tudorel Butoi, reprezintă acte unicat în psihologia judiciară românească.
În România, practica judiciară a statuat faptul că aprecierea vinovăţiei învinuitului, a gradului său de discernământ este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată, nici măcar expertiza medico-legală psihiatrică nu este utilizată în mod obligatoriu, considerându-se că efectuarea unei asemenea expertize nici nu este necesară (Turianu, C., 1995).
Doctrina juridică a respins în mod consecvent necesitatea utilizării unei expertize specializate în vederea determinării elementelor psihice care au determinat sâvârşirea faptei, invocând argumente fără sustenabilitate stiintifica, considerând fără temei ştiinţific faptul că dacă s-ar admite ca sancțiunile de drept penal să intervină exclusiv pe baza datelor stiintifice, de ordin psihologic, furnizate de o asemenea expertiză s-ar putea ajunge la situaţia inadmisibilă ca minorul să fie declarat răspunzător pentru propria structură şi dezvoltare psihică (Turianu, C., 1995).
Fundamentând deciziile pe un asemenea argument categoric, pornind de la o ipoteză falsă, autorii acestei idei consideră că acceptarea unei expertize în această problemă ar echivala cu substituirea experţilor completului de judecată (Turianu, C., 1995). Acest fapt a determinat o reacţie a jurisprudenţei în sensul neacceptării obligativitatii expertizelor care vizează elementele psihice ale cauzelor judiciare (Kmen, M.C., Rata, R., 2007).
În acest sens, prin Decizia de îndrumare a Tribunalului Suprem al Republicii Socialiste România nr. 9 din 1972 a fost urmată de Decizia Tribunalului Municipiului București, nr. 470 din 1992, care preciza printre altele că instanţa de judecată se orientează în mare măsură în funcţie de anamneza socială, rezultată din ancheta socială aflată la dosarul cauzei, precum şi în funcţie de comportarea minorului în faţa instanţei. Astfel, suntem în prezenta unei substituiri reale şi lipsite de argumente de ordin ştiinţific a instanţelor de judecată în rolul experţilor psihologi, în virtutea rolului lor activ în cadrul proceselor şi a conştiinţei judecătorilor.
În această ordine de idei, expertiza psihologică judiciară în România există in realitate doar la un nivel nereglementat si uneori neoficial, fiind solicitata din nevoia motivării din punct de vedere psihologic a unor sentinţe judecătoreşti, fapt care indica o necesitate urgenta de reglementare a expertizelor psihologice in Romania.
Astfel, Tribunalul Municipiului Bucureşti Secţia a V-a, prin Decizia civilă nr. 611 din 2005, şi-a fundamentat decizia de a respinge a cerere de reîntoarcere a copilului minor la domiciuliul său anterior, respectiv la tată, prin utilizarea ca probă a unui raport psihologic care din care a rezultat că minorul este puternic marcat de evenimente, fiind traumatizat întrucât a asistat la violenţe între părinţi, nu i-au fost satisfăcute nevoile educaţionale, a fost izolat de alţi copii, din punct de vedere intelectual are un nivel limitat şi necomunicativ, posibil deficit de intelect, simţindu-se nevoia stabilităţii pe un fond reticent faţă de tată şi ataşament puternic faţă de mamă şi bunicii materni, instanţa reţinând riscul grav de natură psihică la care ar putea fi expus minorul, în caz de înapoiere, faţă de traumele suferite.
Expertiza psihologica si ancheta psihosociala. Necesitatea reglementarii expertizei psihologice.
In prezent potrivit dispozitiilor art. 396 si art. 486 si urm. din noul Cod civil al Romaniei, in cazurile care au ca obiect divortul cu minori, stabilirea paternitatii, stabilirea pensiei de intretinere, instantele de judecata au obligatia de a solicita realizarea unor rapoarte de ancheta psihosociala specifice.
Avand in vedere reglementarea distincta a activitatilor psihologice si a activitatilor de asistenta sociala, respectiv prin dispozitiile Legii nr. 213/2004, pentru profesia de psiholog si prin dispozitiile Legii nr. 446/2004 pentru profesia de asistent social, in speta trebuie elaborate doua rapoarte de specialitate distinct, in urma realizarii a doua activitati diferite: expertiza psihologica si ancheta sociala.
Se poate observa ca in reglementarea actuala exista o anumita incoerenta in raport cu actele normative care statueaza cele doua profesii, sintagma ancheta psihosociala neavand un corespondent real in practica nici in activitatile psihologice si nici in activitatile de asistenta sociala, termenul are mai mult un caracter conventional, avand la baza probabil criteriul economic, insa fara nicio relevanta stiintifica sau profesionala. Mentionam faptul ca nu pot exista rapoarte comune de ancheta psihosociala, competentele celor doua profesii fiind diferite, iar raspunderea profesionala este separate, neexistand in materie profesionala conceptul de raspundere colectiva.
Potrivit dispozitiilor art. 487-489 si urm. din noul Cod civil al Romaniei, in raport cu necesarul instantelor de judecata, respectiv, potrivit practicilor profesionale in materie, elementele de ordin psihologic evaluate/expertizate in cadrul unei anchete psihosociale sunt urmatoarele:
a) stadiu de dezvoltare psihica si intelectuala a minorului si parintilor;
b) vocatia si aptitudinile copilului;
c) vocatia si aptitudinile parentale ale parintilor (discernamant parental);
d) starea emotionala (inclusiv inteligenta emotional) a copiilor si parintilor;
e) mediul psiho-familial in care se dezvolta/ar putea sa se dezvolte copilul;
f) abilitatile de comunicare ale parintilor;
g) starea psihologica clinica a copilului si parintilor.
Se poate observa faptul ca aceste elemente sunt specifice activitatii de evaluare/expertiza psihologica realizate de catre un psiholog specializat, in mod independent, acestea neavand un caracter interdisciplinar, ancheta sociala realizata de catre un asistent social fiind un act professional independent si distinct.
Totodata, raportul privind realizarea expertizei psihologice intr-un caz care priveste drepturile minorului are la baza intotdeauna o evaluare psihologica complexa si detaliata, realizata de catre un psiholog specializat in realizarea de expertize psihologice pentru minori si familie, care trebuie sa se finalizeze cu formularea unei opinii de specialitate, bine sustinute din punct de vedere stiintific, concludente si pertinente, utile instantei de judecata competente si asumate prin semnatura si parafa de catre un psihologul clinician specializat.
Din pacate, in prezent, chiar dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil al Romaniei, asistam la permanentizarea unei cutume, materializate prin solicitarea unui act formal emis de catre Directiile Generare de Asistenta Sociala si Protectie a Drepturilor Copilului, care nu contribuie cu nimic la imbunatatirea actului de justitie si care a devenit inutil instantelor de judecata, prin modul deficitar si neprofesionist in care este realizat, obstructionand accesul justitiabililor la servicii psihologice si de asistenta sociala de calitate.
Accesul profesionistilor psihologi si asistenti sociali in procedurile judiciare ar putea contribui la securizarea actului de justitie prin opiniile de specialitate si motivatiile stiintifice aduse, necesare instantelor de judecata pentru fundamentarea hotararilor pronuntate.
De altfel, practica CEDO in materie s-a manifestat in mod constant in sprijinul utilizarii expertizei psihologice. Va prezentam mai jos una dintre opiniile critice ale CEDO cu privire la neutilizarea expertizei psihologice de catre instantele judecatoresti din Romania.
Practica CEDO in ceea ce priveste expertiza psihologica in Romania
In cauza Amanalachioai c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis prin Hotărârea pronunţată în data de 26 mai 2009, anularea hotararilor instanţelor româneşti şi sancţionarea României şi pentru faptul că instanţele judecătoreşti nu au cerut părerea unui specialist, cu privire la starea psihologică a reclamatului, cu privire la relaţiile acestuia cu minora, cu privire la influenta mediului asupra minorei etc. Acest fapt putând fundamenta din punct de vedere juridic reglementarea la nivelul jurisprudenţei, ca izvor de drept, a expertizei psihologice în mod obligatoriu, pentru cauzele cu minori. (Culegere de jurisprudenta CEDO, 2009).
In cauza Amanalachioai impotriva Romaniei, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 720 din 26.10.2009, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) si-a motivat hotararea si pe faptul ca instantele de judecata din Romania nu au solicitat realizarea unui raport de expertiza psihologica intr-un proces ce viza incredintarea minorului, citam: “87. In ceea ce priveste pretinsul comportament violent al reclamantului, Curtea observa ca toate hotararile fac referire doar la incidentul ce a avut loc la data de 28 august 2001 (…) care nu a dat nastere unei (…) anchete specializate pentru a evalua comportamentul reclamantului. In acest sens, Curtea nu poate decat sa constate ca din dosar reiese ca, in niciun stadiu al procedurii si in ciuda obiectului litigiului, instantele nationale nu au considerat necesar sa solicite un raport specializat referitor la starea psihologica a tatalui si copilului, la raporturile existente intre ei, sau, tinand cont de varsta tanara a copilului, la influentele pe care mediul in care traia le putea exercita asupra sa.”
Totodata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a apreciat ca neluarea in considerare a concluziilor unui raport de expertiza psihologica nu poate fi acceptata decat in conditiile unei motivari foarte solide, citam: “88. Curtea admite ca noile conditii de viata ale reclamantului trebuiau luate in considerare de instantele nationale. Totusi, in masura in care raportul de expertiza realizat la domiciliul reclamantului a constatat ca noua familie a reclamantului oferea conditii afective si morale normale pentru a creste un copil (…), Curtea apreciaza ca era necesara o motivatie mult mai convingatoare pentru a nu lua in considerare un astfel de raport”.
Precizam faptul ca in speta prezentata au fost realizate mai multe anchete psihosociale de catre functionarii de specialitate din cadrul institutiilor publice, numai ca CEDO a considerat irelevante aceste acte in raport cu necesarul spetei, curtea considerand ca in aceste cazuri instantele de judecata trebuiau sa solicite realizarea unei expertize psihologice independente, in urma careia sa fie exprimata o opinie de specialitate a unui expert psiholog.
In concluzie, se impune o reglementare a competentelor psihologilor in procesele judiciare, recunoscuti de catre Ministerul Justitiei, precum si de a creste nivelul de cunoastere a rolului expertizei psihologice si a expertului psiholog in justitie.
Studiu comparativ privind Expertiza psihologica si Ancheta psihosociala.
Ancheta psihosociala (A.S.) vs. Expertiza psihologica (E.P.) – Diferente conceptuale si aplicative
a) A.S. este o activitate reglementata prin Codul civil al Romaniei, realizata de catre Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, pe cand E.P. este o activitate nereglementata realizata de catre expertii psihologi ;
b) A.S. este o activitate cu caracter administrativ, care se finalizeaza prin emiterea unui act de autoritate de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului solicitata/sesizata, pe cand E.P. este o activitate cu caracter professional, care se finalizeaza prin emiterea unui raport de expertiza psihologica de catre expertul psiholog;
c) A.S. este o activitate interdisciplinara, reglementata, care nu raspunde unor intrebari punctuale ale instantei de judecata ci are o structura prestabilita si reglementata, realizata de catre mai multe categorii profesionale care isi desfasoara activitatea in cadrul institutiei, sub coordonarea conducerii institutiei si a responsabilului de caz, pe cand E.P. este o activitate profesionala individuala si independenta care raspunde unor intrebari punctuale inaintate de catre instanta de judecata;
d) A.S. este o activitate administrativa cu rol de ancheta, pe cand E.P. este o activitate care are ca scop cercetarea problemelor specifice cu conţinut psihologic identificate/aprobate de catre instant de judecata, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, capabilă să ofere concluzii obiective, esenţiale pentru analiza dosarului cauzei;
e) Raportul de ancheta psihosociala emis poate fi atacat in cadrul procedurilor contenciosului administrativ, fiind un act administrativ cu caracter individual, pe cand raportul de expertiza psihologica reprezinta o opinie de specialitate exprimata la cerere de catre un expert psiholog, care nu are character de act administrativ;
f) Raportul de ancheta psihosociala este asumat din punct de vedere juridic, prin semnatura si stampila, de catre conducerea directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului solicitate/sesizate, pe cand raportul de expertiza psihologica este asumat din punct de vedere juridic de catre expertul psiholog prin semnatura si parafa profesionala;
g) Decizia si responsabilitatea juridica si administrativa pentru emiterea actului administrative (raportului de ancheta psihosociala) apartine conducerii directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului solicitate/sesizate, pe cand in cazul raportului de expertiza psihologica decizia si responsabilitatea juridical si profesionala apartine numai expertului psiholog;
h) Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului care efectueaza activitatea de ancheta psihosociala si emite raportul are calitatea de comitent, persoanele angajate sau numite in functie care au fost delegate sa realizeze activitatea si care intocmesc raportul privind ancheta psihosociala au doar calitatea de prepusi, pe cand in cazul expertului psiholog acesta este singurul titular al activitatii avand calitatea de comitent, chiar daca este angajat in cadrul unei forme de exercitare a profesiei;
i) Raportul privind ancheta psihosociala poate contine concluzii si recomandari administrative cu caracter juridic/judiciar (Ex.“Avand in vedere particularitatile de relationare, situatia familiala si locativa actuala a celor doi parinti si varsta minorului, consideram ca este benefica pentru copil mentinerea in familia mamei, astfel incat recomandam incredintarea minorului catre mama.”), pe cand raportul de expertiza psihologica nu se pronunta decat cu privire la aspectele psihologice si nu raspunde decat intrebarilor punctuale inaintate de catre instant de judecata, fara a face recomandari cu caracter juridic sau judiciar.